In schimbul divertismentului, show-ul cere ca publicul să consimtă, să se scufunde în ficţiune. Iar lumea care li se propune e una sinistru-dulceagă, coşmarul lui Huxley şi al lui Bradbury.

Imaginarul luxului la plebei depăşeşte rar cele două-trei figuri de bază: una e amplificarea, excesul cantitativ; alta e potpuriul, prezenţa tuturor felurilor de mâncare pe aceeaşi masă; o a treia e exotismul mesei festive, dat, în mod paradoxal, de cârnaţii de casă şi de cozonac.

Îmbrăcămintea e parte integrantă din cumpărăturile făcute la mall, ceea ce influenţează stilul vestimentar al plebeului mai mult decât propriile gusturi.

A avea o casă şi o maşină proprietate personală este pentru plebeu o necesitate, un drept, ceva ce trebuie susţinut de stat, la fel ca şcolile şi spitalele.

Şaorma se mănâncă în faţa gemuleţului sau în maşină, cu gura plină, cu capul înfundat între umeri; înainte de prima muşcătură, se scuipă sănătos.

E familist, nu deranjează pe nimeni, ba mai dă şi o mână de ajutor. Şi, când istoria îl cheamă, aprinde un rug sau porneşte gazul.