Wrecked e până la urmă doar un alt bildungsroman care începe neconvențional și atrăgător, poate și datorită mutrei maltrate a lui Brody și unui director de imagine cu ceva idei.

Robert Redford e un regizor mediocru (vă puteți aminti softcore-ul cabalin The Horse Whisperer fără să vă apuce groaza?) căruia i s-a întâmplat un lucru foarte grav: a dobândit conștiință politică.

Ne uităm la explozii, lovituri de pumn, urmăriri prin clădiri abandonate, dar o facem pentru a înțelege de ce și cum existăm, dacă noi suntem chiar noi, dacă ceea ce e palpabil e real, dacă liberul arbitru există

Fetele cu pistrui sunt mai atrăgătoare pentru miruni pentru că fetele cu pistrui din revistele și filmele pentru miruni erau de obicei mai obiectificate erotic decât celelalte- e vorba de același force feed mediatic care face din Adelina Pestrițu un model pentru fetele plebee.

In a better world e un fel de întoarcere la o perioadă în care lumea era certă pentru că ne mulțumeam cu basme. Câțiva oameni conduc, majoritatea muncesc, toată lumea crede.

La fel ca semenii lor plebei, mirunii sunt pasionati de performantele trupurilor; musculatura si mobilitatea sunt surse de exaltare la fel de pertinente ca un discurs de stanga sau un spectacol de dans de avangarda in care se mananca fripturi sau se folosesc dispozitive electrice.

Alt poverty porn metodist si patetizant, care nu face niciun serviciu celor pe care vrea sa-i salveze.

Mic porno hipsteresc-ideologizat care dovedeste ca fabrica europeana de anarhisti de weekend inca functioneaza, doar ca cineva a scapat o cutie de Romparkim in malaxor.

Un torture movie cu pretentii nu poate fi decat un torture movie ratat.

Sophie Coppola jongleaza cu un ton de regie real time a la Politist, adjectiv (nu m-as mira sa se fi inspirat chiar de acolo) si o critica foarte lejera a bogatiei si faimei unui actor hollywoodian (ce-i drept fara intepaturile care vin de obicei din partea unor cineasti de stanga cand vine vorba de stardom), [...]

Din Black Swan ramai pana la urma cu secventele bune ale lui Natalie Portman (ici si colo), cateva momente splendide de montaj si, cel mai amar, intentia lui Aronofsky de a castiga niste premii si ceva public pentru glorificarea ocupatiei de artist cu aceeasi impertinenta cu care ar face-o si un regizor de teatru de [...]

Nu mai e chiar cel mai pur mumblecore, dar Cyrus exprima cam tot ce e mai bun in cinemaul indie de data foarte recenta. Studiourile mari se ocupa acum chiar si de ce era obscur la Sundance acum cativa ani. Fratii Duplass (Baghead, The Puffy Chair) sunt niste cineasti DYI a la fratii Kuchar, doar [...]

  Marea satisfactie legata de filmul asta este ca nu e in nicio clipa un film-teza despre casatoria si parentajul gay si tangenta cu o subinteleasa lume ostila, din care sa invatam cateva “asa da” si “asa nu”, ci o creionare laxa (entertaining si calda) a familiei postmoderne.   Familie postmoderna care doar bine n-a [...]

In ciuda faptului ca cinemaul american “de studio” are destule exemple de transgresiune in ultima vreme (al patrulea zid spart in mai toate filmele cu mexicani, zombie si vampiri, drame indie-oase despre insolventa certitudinilor si cateva excursii prin varii periferii ), The Social Network e o drama cu respiratie mica, cu mijloace narative cel putin [...]

Magiunul de Topoloveni. Mirunii romani au intrat foarte usor in fantezia alimentelor retro, “de demult”, cel mai la indemana fiindu-le sa glorifice alimente si preparate pe baze de fructe si legume de baza (tinand cont ca mai toti mirunii vin din familii de plebei in care se consumau cartofi si gem iarna, varza si prune vara).

Indie aproape perfect, facut cu bani putini, multa inima, un pistol iconic si o bataie cu un furtun.

Palarioare, chitari acustice si pain au chocolat- Europa functioneaza si nimic nu o pune in pericol.

Mirunii revelati de “No logo” traiesc minimalist, sigur, platind 20 de lei pe o cafea si 400 pe o pereche de opinci.